|
Cum să devenim eficienţi?
In gospodării creşte consumul de curent şi odată cu el şi costurile dvs. Ştiaţi că aparatele casnice precum frigiderul, maşina de spălat şi altele produc o treime din consumul de curent al gospodăriei? Aici există un potenţial multiplu pentru a economisi energie.
Atunci când achiziţionaţi aparate noi fiţi atenţi la eficienţa energetică a acestora. Aparatele casnice (maşina de spălat, frigiderele şi altele asemănătoare) sunt marcate cu eticheta unitară de energie EU. “A” înseamnă că aparatul are un consum de energie scăzut; la clasa G consumul de energie este foarte ridicat. În acest sens cumpăraţi – ori de câte ori este posibil – un aparat din clasa “A”.
Ce este eticheta energetica?
Eticheta energetică ilustrează, prin culori, săgeti sau literele alfabetului, eficienta energetică a unui aparat electric de uz casnic. Schema de etichetare este bazată pe un „indice de eficientă energetică”, rezultat prin compararea consumului de energie al aparatului electric de uz casnic ce trebuie etichetat energetic, cu consumul mediu de energie al modelului European, ales la nivelul anului 1993, folosind valori variabile functie de categoria aparatului. Pentru a permite îmbunătătirea eficientei, optimizarea, de-a lungul timpului această valoare medie este constantă si a fost fixată la valoarea care delimitează clasele D si E. Valoarea indicelui de eficientă energetică este desigur constantă, în timp ce eticheta, pentru fiecare aparat, poate arăta indicele de eficientă energetică aferent celor 7 clase agreate. Clasa de eficientă energetică în care se încadrează fiecare aparat electric de uz casnic este determinată de valoarea indicelui de eficientă energetică. Spre exemplu, pentru aparatele frigorifice indicele de eficientă energetică corespunzător clasei de eficientă energetică este:
Clasele A+ si A++ se aplică doar frigiderelor, congelatoarelor si combinatiilor lor!
Literele de la A la G: o scală a aparatelor de la cel mai eficient (A) la cel mai putin eficient (G); culorile: verde înseamnă “mai eficient”, iar rosu înseamnă “mai putin eficient”; săgetile arată eficienta energetică pentru un nivel dat.
Există două părti ale etichetei energetice: fondul etichetei (text imprimat) si o bandă cu date. Acestea vin de obicei separat si trebuie să fie combinate, ca o singură entitate, când eticheta este lipită pe aparat. Putini producători imprimă eticheta ca o singură entitate.
Fondul etichetei este generic si poate fi aplicat oricărui aparat, din categoria dată, de exemplu aparatele frigorifice (cu conditia să fie tradusă în limba natională). Banda cu date contine informatii specifice si se aplică tuturor modelelor identice, indiferent de limbă sau de piată de desfacere.

Eticheta energetică trebuie să fie însotită de o fisă si de un tabel standard cu informatii specifice fiecărui model de aparat. Fisa trebuie să fie inclusă în toate brosurile produsului si trebuie livrată împreună cu aparatul. Ea a fost introdusă pentru a da consumatorului o sursă suplimentară de informatii asupra etichetei, astfel încât consumatorii care au timp să decidă mai mult timp asupra cumpărării unui produs, să poată lua materialul informativ cu ei, în acelasi mod ca oricare altă informatie primită despre produs.
Un al treilea mecanism de informare, prezentat în directiva cadru de etichetare, este informatia asupra caracteristicilor tehnice ale produsului, introdusă în cataloagele comandate prin postă si vânzările prin internet care implică faptul că potentialul cumpărător nu poate vedea fizic produsul. Informatiile incluse în cataloagele livrate prin postă sunt similare cu cele oferite de eticheta energetică.
|