CNsigla noua
jooble_135x110
NOUTATI
nenitescu

„Competenţe ştiinţifice şi abilităţi practice pentru o carieră de succes (CSAPCS)” -POSDRU/153/1.1/S/138511 - un program dedicat elevilor de clasa a XII-a: teste la matematică, fizică și chimie pe platforma LearningPark (learningpark.ro). Pe platformă sunt încărcate și lecții video de matematică, fizică și chimie. Platforma cuprinde actualmente 87 de lecții video.

PENTRU NOUTATI ACCESATI PAGINA DE FACEBOOK A LICEULUI

www.facebook.com/ColegiulTehnicCostinDNenitescuBucuresti

10636296_354264558089375_7698640994427305873_n1

„PREGĂTIREA CADRELOR DIDACTICE PE TEMATICI EUROPENE”

DISEMINARE CURS IAŞI

Institutul European din România (I.E.R.), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M.E.C.T.S.), a organizat un program de formare profesională a cadrelor didactice în domeniul afacerilor europene, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în baza contractului de finanţare semnat ca urmare a licitaţiei PN/2011-11/BUC.

Acest program de formare are ca grup – ţintă  cadrele didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculum-ul opţional.

În perioada 13 – 14 iulie 2012 s-a desfăşurat la Iaşi cursul de formare adresat profesorilor din învăţământul liceal din regiunea Nord – Est. La acest stagiu au participat aproximativ 30 de cadre didactice, printre care şi Loredana Babiuc, consilier şcolar al C.M.B.R.A.E. Echipa de formare şi coordonare a proiectului a fost alcatuită din specialişti în domeniu: Cornelia Predoiu (coordonator), Lăcrămioara Iordăchescu şi Mihaela Dumitrescu.

 

DSC00966P7142132P7142139

 

Agenda cursului a cuprins module centrate pe următoarele tematici: istoricul şi instituţiile U.E., principalele politici europene, Strategia EU 2020, oportunităţi de programe educaţionale europene şi Spaţiul profesorului.

Toate cadrele didactice participante la curs au primit mape cu materiale informative foarte utile pentru proiectarea activităţilor didactice, au lucrat în echipă în elaborarea unui proiect didactic abordând tematici europene şi au discutat pe baza Stategiei EU 2020.

În urma participării la acest curs, a elaborării unui proiect didactic şi a unui test de evaluare a informaţiilor teoretice dobândite, cadrele didactice au obţinut un certificat acreditat de către Centrul Naţional pentru Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (C.N.F.P.), alături de informaţii utile privind Uniunea Europeană (istoric şi tratate, fondatori, simboluri, state, instituţii, legislaţie, politici), strategia Europa 2020 (informaţii generale, obiective. ţintele României), metode de învăţare prin cooperare pentru predarea-învăţarea unor teme despre U.E., metode inovative de predare, planificare didactică şi programe „Life Long Learning”, fiind încurajate să aplice pentru astfel de programe în vederea îmbunătăţirii calităţii şi eficienţei educaţiei şi formării.

 

P7132037poza grup curs IER

 

Profesorii si alte persoane interesate pot consulta resurse online pentru a se documenta pe tematici europene, Spaţiul profesorului (http://europa.eu/teachers-corner/index_ro.htm) fiind creat în special pentru a veni in sprijinul cadrelor didactice care doresc să înţeleagă şi să promoveze valorile europene, precum şi să obtină informaţii despre construcţia europeană, drepturile şi obligaţiile cetăţeanului european, simbolurile şi instituţiile Uniunii Europene.

Pentru mai multe informaţii despre Institutul European din Romania, activităţi, proiecte şi alte informaţii utile, poate fi consultat site-ul organizaţiei:  www.ier.ro.

 

 

Elevii clasei a XI -a A au participat astazi 14 DECEMBRIE 2011 la

 

play_energy_sigla

 

GALA PREMIILOR PlayEnergy si We are Energy

organizata de ENEL  Romania

Evenimentul a avut loc la  Biblioteca Centrala Universitara Carol I din Bucuresti

Enel România ii premiaza pe tinerii care au dovedit cea mai mare implicare in activitati de responsabilizare asupra problemelor privind consumul rational al energiei, durabilitatea mediului şi interculturalitatea. 

Aflat la a 5-a editie, programul international PlayEnergy se desfasoara in 10 tari: Italia, Rusia, Slovacia, Guatemala, Chile, Panama, Costa Rica, Brazilia, SUA si Romania.

Elevii  clasei a XI-a A au luat Premiul III la faza regionala a concursului

“Nenitescu in calatorie cu energia”

http://playenergy.webgarden.ro

Profesori coordonatori: Felicia Huides si Madalina Nica

IMG_7069

IMG_7071

IMG_7082

IMG_7076

IMG_7083

IMG_7079

IMG_7077

IMG_7080

playenergy 2011_web

 

Vrei sa fii un om informat?

Acceseaza www.StiintaAzi.ro

banner-stiintaazi

 

Concurs european

image_gallery

http://www.u4energy.eu/web/guest/home